BODRUM – ORAS MAGIC AL LUI HERODOT
Bodrum, cu atmosfera sa boemă şi elitară, este o localitate pitorească situată pe coasta egeeană, pe o peninsulă în apropierea insulei Kos. Cunoscut în antichitate sub numele de Halicarnas (Halikarnassos), oraşul Bodrum şi-a câştigat celebritatea prin faptul că este oraşul natal al istoricului grec Herodot şi totodată locul unde se găseşte Mausoleul din Halicarnas – una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Bodrum-ul este fascinant noaptea, este o încântătoare destinaţie turistică care satisface exigenţele oricărui turist şi care îşi aşteaptă vizitatorii să-i descopere misterele.
Alte posibilitati de excursii si divertisment:
- Castelul Sf. Petru – ca supravietuitor principal al trecutului sau, domina orasul. In interiorul castelului se ajunge trecand prin sapte porti impodobite cu blazoane si inscriptii. Dincolo de curte, se afla alei colorate intr-un anumit fel, pentru a ghida vizitatorii prin complexul de cladiri si expozitii speciale, organizate in interiorul castelului. Principalele sectii ale castelului sunt deschise de marti pana duminica. Castelul Sf. Petru este iluminat mirific pe timp de noapte. Prima colonizare in aceasta zona, a lasat in urma dovezi esentiale pe mica insula stancoasa, unde domneste acum Castelul Sf. Petru (odata, castelul era inconjurat de ape)
- Muzeul de arheologie subacvatic - deschis in 1960 are o colectie de obiecte adunate de pe o epava. Muzeul este recunoscut ca unul dintre cele mai bune din lume, expunerile includ comori de pe epava Seytan Deresi din golful Gokova, precum si cea mai bogata captura de obiecte miceniene care s-a gasit in afara Greciei. O atractie recenta este Sala Printesei Cariene. Mormantul ei, descoperit din intamplare la Bodrum in 1989 continea ramasitele unei femei care a trait prin 360 i.Hr., ale carei bijuterii si vesminte aveau aplicatii de aur
- Mausoleul din Halicarnas – este una dintre Cele Sapte Minuni ale Lumii. Pentru cei care cauta o placere melancolica in a vedea ravagiile timpului este o minunata alegere, desi au ramas putine din ramasitele originale. S-a facut o incercare reusita de restaurare, in incercarea de a arata vizitatorilor cat de minunat trebuie sa fi fost mormantul odinioara.
- Gümbet (se traduce Cisterna de apa ) – este un sat de vacanta situat la 5 km de Bodrum, are o lunga plaja nisipoasa si o scoala de windsurfing care spre deliciul tinerilor organizeaza cursuri de scufundare
Bitez – este un frumos sat de vacanta intr-un golf situat la cateva mile spre vest, dotat si el cu scoala de windsurfing si piloane de lemn de la care se poate inota. In spatele satului se afla livezi de mandarini. In vreme ce Gumbet este renumit printre tineri, Bitez este mai bine cotat si atrage




















